Meteorologii au făcut anunțul! Cum va fi vremea de Crăciun în 2020
Crăciunul din 2020 va avea parte de o vreme ușor peste normalul perioadei, a anunțat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie. Ea a adăugat că se preconizează că, în următorii ani, indiferent de anotimpul în care ne vom afla – inclusiv iarna – vor alterna perioadele de temperaturi calde cu cele reci.
„A fost un an al recordurilor, din punct de vedere al evoluției regimului de temperaturi în fiecare lună. Din cele 11 luni, înregistrăm abateri termice pozitive în zece luni. Excepție face luna mai, cu abatere termică negativă, de -1,6 grade Celsius, față de normalul climatologic al unei luni mai în țara noastră.
În restul lunilor înregistrăm abateri mai mari cu 0,3 până la 3,9 grade Celsius, într-o lună de iarnă – februarie 2020 – și încheiem cu o toamnă 2020 – a treia toamnă cea mai călduroasă din istoria măsurătorilor meteorologice din țara noastră. Septembrie, octombrie au avut abateri mai mari de 2 grade Celsius, iar noiembrie a avut abateri de 0,4 grade Celsius”, a detaliat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, la Digi24.
Vremea de Crăciun în 2020
„Este posibil ca și decembrie, așa cum arată estimările la acest moment să fie o lună mai caldă decât în mod obișnuit, luând în considerare faptul că, așa cum arată informațiile la acest moment, putem să contăm pe temperaturi peste mediile climatologice ale fiecărei săptămâni în aproape toată țara, cu cele mai mari abateri în special în partea de sud, în partea de vest, nord-vest a țării și vorbim de săptămâna 7-14 decembrie, care anticipează abateri termice mai mari de 3,5 grade Celsius față de normalul acestei săptămâni. Acest lucru pare să fie semnalul până în jurul datei de 28 decembrie”, a completat directorul ANM.
Sursa foto: Arhiva Ciao